Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

marți, 23 august 2011

Evdokimov despre revoluția creștină

"Cea mai mare Revoluție, singura eficace, nu poate veni decât din partea Bisericii, plină fiind de forțele Duhului Sfânt."

"Problema vremii noastre este cea a bogaților și a falșilor săraci care râvnesc bogăția. Într-o civilizație tehnică și mercantilă, un poet, un cugetător, un profet, sunt ființe inutile. Artiștii și intelectualii dezinteresați constituie deja o nouă formă de proletariat. Desigur, înainte de orice, printr-un impozit mondial obligatoriu, trebuie suprimată foamea materială. Și apoi, gândul trebuie îndreptat spre înfometații care știu că numai cu pâine se va hrăni omul. Trebuie afirmată fără zăbavă prioritatea Culturii și a ceea ce numim l'esprit de finesse. Societatea modernă trebuie să ocrotească poeții și profeții [...] A te îndoi că omul este în stare să stăpânească nu numai cosmosul, ci și pe sine însuși, ar însemna să renunți la ceea ce conferă cinstea de fiu al lui Dumnezeu."

"Savantul, cugetătorul, artistul, reformatorul social vor putea regăsi harismele Sacerdoțiului Împărătesc, fiecare în domeniul său, ca "preot" putând face din căutarea sa o operă sacerdotală, o taină care transformă orice formă de cultură în loc teofanic [...] În felul ei, cultura se întâlnește cu liturghia, ea face auzită "liturghia cosmică", devine doxologie."

"Dacă fiecare om, făcut după chipul lui Dumnezeu, este icoana Sa vie, cultura pământească este icoana Împărăției cerurilor. În clipa marii treceri, Duhul Sfânt, "deget al lui Dumnezeu", va atinge această icoană și ceva din ea va rămâne pentru totdeauna."

Evdokimov, P. (1992) Arta icoanei - o teologie a frumuseții, Ed. Meridiane, p. 58, 64, 66


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu