Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

luni, 31 octombrie 2011

Tehnica propagării iubirii

Prin iubire înțeleg altruismul fără așteptări de reciprocitate, distribuirea resurselor personale pentru ca alții să își atingă scopurile, asumarea scopului ca alții să își atingă scopurile.

Persoana care dorește să propage iubirea trebuie să îndeplinească două condiții.

Prima condiția este deținerea unor resurse mult dorite de alții pentru scopurile lor egoiste. O femeie frumoasă, un bărbat bine, sau un om bogat, capabili deja să iubească pot lucra pentru propagarea iubirii.

A doua condiție este să fie capabilă să facă fapte care nu izvorăsc din iubire, așa cum am definit-o, și anume să poată face fapte pentru a atinge scopul de a face pe altul să aibă scopul de a iubi, când acesta nu îl are.

Iubirea se propagă printr-un amestec de iubire și neiubire: câștigarea interesului persoanei țintă prin ajutarea ei la îndeplinirea unor scopuri egoiste ale ei folosind resursele persoanei care deja iubește, și, totodată, folosirea acestor resurse personale într-un mod absurd pentru persoana țintă, utilizarea unei părți din resursele personale cu mare valoare de piață în alte scopuri decât cele ale majorității celor de pe piață, efectuarea unor daruri inutilizabile de către persoana țintă pentru scopurile ei egoiste.

O femeie frumoasă va atrage un bărbat, și totodată îl va ține la distanță și va încuraja faptele de iubire general umană ale celui sedus. Un om cu resurse financiare va rezolva probleme egoiste ale celui aflat în nevoie, dar va încuraja și generozitatea necondiționată a acestuia cu o parte din resursele furnizate (unui gurmand înfometat îi vei da o friptură, dar și, eventual, o candelă, sau bani doar ca să îi dea altora). Un om care poate învia morții se va lăsa ucis și se va învia pe el însuși fără a mai lucra apoi un timp la învierea morților.

Succesul tehnicii depinde de consistența relației de putere dintre cei doi, de asimetria pregnantă a distribuirii resurselor, a capacităților de a face ceva ce altul nu poate, dar are nevoie. Cel mai simplu se propagă de la bărbat la femeie și invers, de la părinți la copii, sau de la stăpâni la supuși. Dar se poate propaga și de la copii la părinți, în situații istorice aparte, ca cea post-comunistă, în care maturii comunizați au fost mutilați de iubire. Într-o societate liberă politic, care dă condiția libertății de a iubi, iubirea are dificultăți de propagare, deși este mai necesară decât oricând. Într-o astfel de societate iubitorii trebuie să iubească mai puternic și să fie mai înțelepți, au treabă grea de făcut, dar rezultatul va fi o iubire autentică. Iubirea crește bine când are de întâmpinat mari dificultăți, de exemplu în pușcăriile totalitare.

Iubirea este explicabilă biologic doar ca o formă de nebunie, dar ea nu este o nebunie, ci normalitatea omului, criteriu de individuare a acestuia. Oricine poate iubi, dacă este om, chiar dacă nu iubește. Pentru un creștin iubirea este Dumnezeu, iar succesul tehnicii depinde de harul lui Dumnezeu, coborârea lui asupra persoanei țintă. Aplicarea tehnicii de către creștin e doar o pregătire a condițiilor pentru acțiunea lui Dumnezeu. Pentru un agnostic iubirea este scopul cel mai înalt pe care îl poate avea în viață, el va susține că putem fi morali și fără a fi creștini, și pe bună dreptate. Agnosticul va considera că are un succes personal când face pe altul să iubească, va spune că face educație. Ateul, deși capabil de iubire, își va irosi energia și resursele în argumentații colaterale, din mândrie, iar când va trece la fapte de iubire va deveni un agnostic în fapt, un ateu nemilitant. Agnosticul este un ateu îndrăgostit de oameni.

Oamenii respectă cu adevărat doar pe cei care îi și iubesc, nu pe cei care doar îi folosesc și pe care îi folosesc  (corectitudinea nu generează respect).

Fericirea înseamnă să iubești și să fi iubit, să fi în genunchi în fața celuilalt dăruindu-te deplin și primind darul.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu