Stânca numelui Tău, piatra muntelui mut,
Azi, Doamne, mi-a dăruit un sărut,
Mi-a atins palmele cu gura ei
Până a intrat în inimă.
Nu era loc în jur și în mine
Pentru nimic altceva decât cer.
Ceasul creștea cum urcam către Tine.
Vremea se strângea într-un loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu