Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

duminică, 22 iulie 2012

Ponta și Antonescu nu ne vor scoate din biserici


La predica de după Liturghia de azi s-a pus problema, indirect, că trebuie să îi iertăm pe acești oameni. Mai general, trebuie să îi iertăm pe toți cei care au jefuit sau susținut pe bani pe jefuitorii României din ultimii douăzeci de ani.

Noi, creștinii, avem o problemă suplimentară față de restul cetățenilor în relația cu acești indivizi.

Problema este următoarea: când ne confruntăm cu o situație de genul contrareformei statului sau a plagiatului lui Ponta, nu e suficient să le neutralizăm faptele din punct de vedere al impactului social, dar trebuie să îi și iertăm pe protagoniști - dacă vrem să mai călcăm fără de osândă pe la Liturghie, să dăm un pomelnic, o prescură, sau un dar Bisericii.

Ca să putem face asta trebuie să ne gândim ce mult ne folosesc faptele lor reprobabile. Ne evidențiază propriile limite, capacități de a fi buni, de a ne lăsa călcați în picioare și de a ierta, sau au un rost de neînțeles pentru noi acum, dar care face parte din iconomia lumii [1].

Vi se pare imposibil să faceți asta? Înseamnă că nu credeți destul în Iisus Hristos.

Rugați-vă să credeți și veți crede.

În ce constă practic iertarea, odată acordată, e altă chestiune.

Problema mai generală este cum trebuie să te comporți cu oameni de stat idolatri și abuzivi rămânând în același timp creștin. Răspunsul e deja cunoscut din istorie: mărturisind pe Hristos și suferind. Sinodul 1 Ecumenic era plin de episcopi mutilați pentru credința lor.

Apare, totuși, o diferență importantă, din împrejurarea că azi avem un stat secularizat, fără posibilitatea asumării valorilor creștine de către stat, fie și doar declarativ. Nu mai avem ce instituții convinge despre moralitate. Nu mai poate exista un succes civic al creștinilor, ci doar al susținătorilor legii seculare (domnia legii).

Pe creasta subțire multidimensională dintre Biserică, Stat și Societate civilă există acum în spațiul privat și public doar drumul inefabil al discernământului.

Rugați-vă !


[1] "Iar de te înșală pe tine cumva cu înălțarea, fă și tu un lucru oarecare prin care să te necinstească pe tine oamenii; că să ști tu aceasta, că de nimic nu se scârbește așa tare și se necăjește și se topește satana ca de aceasta - când dorește însuși omul și își iubește necinstea și smerenia". "Nici necinstea, nici scârba, în orice chip ar fi, nu vine omului fără știrea și voia lui Dumnezeu, pentru ispitirea și îndreptarea lui, sau pentru păcatele lui". "Osteneala și tăcerea și sărăcia nasc omului smerenia, iar smerenia iartă toate păcatele." (Pateric egiptean, Ed. Sofia, p. 300-301)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu