Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

miercuri, 15 august 2012

Referendumul - o întrecere capitalistă

Dând peste o postare aici http://vasiledancu.blogspot.ro/2012/08/politica-si-camaraderie.html , am realizat că mai există și oameni autentic de stânga. E bine, doar că ar trebui să facă și un partid de stânga adevărat în România.

Bătălia politică a referendumului nu are nimic de a face din punctul de vedere al partidelor și surselor financiare cu o luptă între stânga și dreapta, este o pură întrecere capitalistă. Între capitaliști cleptocrați locali, susținuți și de ceva capital mai de la răsărit, și capitaliști occidentali cu interese în zonă, mai spălăței, care au depășit comportamentele care duceau pe vremuri la demonstrații sindicale în masă pentru opt ore de muncă pe zi.

Ce ni se servește desigur sunt și oarece ambalaje ideologice, iar oamenii, românii, unii chiar votează prin prisma unor valori politice.

De aceea nu trebuie să ne așteptăm la mari schimbări economice asociate deznodământului, nu vor fi mai mulți bani, ci doar se vor duce în direcții diferite. Unica schimbare de substanță va fi cea legată de modul acceptabil de a face bani: mai cu mânuși și un pic de justiție reală, sau legea junglei cu justiție doar pentru fraieri.

Bătălia referendumului, cea care merită dată și de oameni neinteresați pecuniar, este bătălia pentru justiție. Justiția ține și obsedații de bani, capitaliștii, la cutie. Avem nevoie de ei, mai precis de banii lor și de știința lor de a-i face, dar avem nevoie și să îi controlăm. Câinii agresivi trebuie plimbați cu botniță.

Și mai avem nevoie de partide autentice de dreapta și stânga. În care ponderea capitaliștilor cu interese punctuale, nu principiale, să fie mai micuță. A apărut ceva cu Mihai Neamțu pe dreapta, dar la stânga nu există nimic. Oamenii ca Dâncu și alții autentici de prin PSD ar trebuie să se delimiteze de bogătașii PSD. Nu îi ajută cu nimic să preia puterea, pentru că interesele lor financiare actuale sunt ilegitime, banii provenind din proprietatea socialistă de stat distribuită securiștilor de top și nomenclaturii după '89. Bogații post-comuniști trebuie lăsați să se descurce singuri cu justiția. Socialism autentic la putere fără justiție nu poate exista.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu