Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

duminică, 18 noiembrie 2012

Poarta


Porțile se deschideau una după alta

Și în spatele fiecărei porți era o poartă.

Dincolo de fereastră era o poartă,

Dincolo de cana cu apă era o poartă,

Dincolo de privirea oricui era o poartă,

Niciunde nu era un loc simplu, gol,

În care să poți să te pregătești în liniște

De viața de după moarte.

 

Deși doar aici se poate întâmpla asta,

Fiecare dintre noi nu era aici

Era încă departe de aici,

Într-un labirint? Nu știu, era trăind pe un drum

Parcurs rapid, pe fereastra trenului

Se derulau porțile caselor într-o clipită.

Era un labirint drept, rectiliniu.

 

Nu exista nici un labirint altul decât propriile gânduri

Purtate de o voință puternică

Și mai ales de întrebarea fără răspuns de ce.

Și totuși puterea, forța din fiecare ne ridica

Mergeam înainte ca într-o cascadă de zile

Căzute de foarte sus

Până foarte jos.

 

Unde alergi și de ce, ne întrebau

Ne strigau, nu înțelegeau, unde, unde

Aici este locul, cel în care zăvorâți stăm cu toții

Striviți sub sticla groasă așezată pe o masă de sufragerie

La care vorbele noastre mănâncă trupul nostru

Zi de zi.

 

Aici este locul morții adevărate, fără început și fără sfârșit.

Aici este locul vieții adevărate, cu început și sfârșit.

 

Dar noi alergam. Singuri alergam, fiecare.

Ce nu avea unul, avea celălalt,

Ce nu știa unul, știa celălalt,

Ce nu putea unul, putea celălalt.

Doar liniștea o căutam amândoi,

Liniștea pentru o rugăciune în doi.

 

Dar toate cele pe care le-am spus nu sunt adevărate,

Pentru că nici unul nu era singur, fiecare era un trup de ființe

Dragi și prieteni. Fiecare se răsucea în lumea aceasta de jos

Ca într-un turbion de dragoste nelinișitită.

Și totuși căutam mai departe, ajutați și iubiți de fiecare,

Neînțeleși cu adevărat de nimeni în căutarea fără sens a

Cuiva care există sau nu există ?

 

Să iei decizia de a zbura având o singură aripă,

Iată ce a făcut fiecare și s-a aruncat

În aerul fără de limită așteptând și fluturând

În spirale concentrice.

 

Când vremea a venit

Două sentimente s-au unit,

O pasăre s-a născut,

O alergare s-a oprit,

O profeție s-a împlinit.

Timpul s-a așezat.

Moartea a murit.

 

Azi dimineață am spus:

Slavă Ție, pentru oamenii pe care pronia Ta

Mi i-a adus în cale !
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu