Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

miercuri, 5 decembrie 2012

Ce se deschide brusc, se (poate) închide brusc

Fie 1) din inerție urmată de reacție și contrareacție, fie 2) pentru că și-a consumat întreaga energie pentru deschidere, fie 3) pentru că așa este proiectată, gândită.
 
Din lumea interioară, a sinelui său, omul fie iese pentru că nu poate sta înăuntru din cauza suferinței, lipsei de sens cu sine însuși, fie alege să iasă pentru că are ceva de făcut în lume.
 
Cazurile 1 și 2 sunt specifice omului care nu poate sta înăuntru. Cazul al treilea este specific celui care alege să iasă, el poate alege și modul în care să iasă. Prin firea lucrurilor primul pattern comportamental este specific feminin, al doilea este specific masculin. Cazurile reale sunt pe un gradient între cele două extreme în funcție de structura personalității fiecăruia.
 
Într-o paradigmă militară primul caz s-ar putea numi atac prostesc, al doilea s-ar putea numi atac la disperare, iar al treilea s-ar putea numi blitzkrieg. Eficiența lor în atingerea scopurilor crește în această ordine, pentru o cantitate de resurse sufletești dată.
 
Durabilitatea unei relații umane depinde de capacitatea persoanelor respective de a schimba modul de deschidere, o dată luarea la cunoștință făcută. Aceasta este posibil cu ușurință pentru cazul 3 și mai greu pentru cazurile 1 și 2, care în general sunt recurente, asociate unor satisfacții emoționale pe termen scurt, nu unor scopuri de viață pe termen lung.
 
Comportamentele de tipul 1 și 2 sunt indicatori de (hiper)sensibilitate, cel de tipul 3 un indicator de autocontrol. Cele două extreme tipologice tind după închidere să se compenseze psihologic prin comportamente declarativ inverse: autocontrol căutat (cu lumânarea) la hipersensibili și hipersensibile, tentative emoționale (ușor penibile) la fetele și băieții cool. Fiecarea vrea să își arate lui și celuilalt că nu el, că celălalt.

Deschiderea se poate face din considerente materiale (plăceri - mascate sau nu cu sentimente frumoase declarate, alte rezolvări de probleme lumești) și spirituale. Și lupta spirituală poate fi dusă prostește sau cu epuizare. Scopul bun nu implică înțelepciunea. Există blietzkrieg și întru mântuire, ca parte dintr-o strategie mai amplă, cu decizii de oportunitate a deschiderii luate pe baza discernământului.

Ca regulă generală, orice deschidere între persoane cu valori complet diferite tipologic (materiale vs. spirituale) duce la o relație sortită închiderii. Dar închiderea o va face întotdeauna cel cu valori (la momentul când are loc decizia) preponderent materiale. Regretul nu poate avea loc din aceeași stare, ci din alta mai spiritualizată.
 
Pe de altă parte, în lume este preferabilă orice fel de deschidere în fața night and day dreaming-ului. Orice floare este frumoasă, oricât de puțin ar trăi. Cui îi plac florile de plastic... asta e închidere.

Relațiile oficializate evoluează către flori de plastic dacă nu există o permanentă disponibilitate la redeschidere după inevitabilele închideri asociate oboselii sufletești în fața dificultăților vieții. Redeschiderea dincolo de un anumit moment în viață nu se mai poate face decât din considerente spirituale, datorită epuizării resurselor materiale emoționale și trupești.

Cea mai frumoasă floare este rezultatul unei lupte spirituale a fiecăruia în doi.

Cea mai frumoasă floare moare deschisă.
 

 

Sursa foto: http://www.em.ca/garden/native/nat_impatiens_noli-tangere.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu