La pâine

Se pare că zilele asfaltului sunt numărate,

Un domn cu târnăcop se plimbă agale,

Aerul foșnește vernil, nimeni nu se ferește din cale,

Fac un slalom lent, după muncă.

Bat clopotele.

N-a murit încă nimeni. Exersează paraclisierul.

Poate că mâine ni se va reaminti
Ce înseamnă aceasta. Cuie bătute în palme.

Fac un slalom molcom, printre câini.

Ne cunoaștem.

De la o vreme lumea e calmă. A înțeles,

Pe bulevarde nu prea se mai claxonează,

Nici când vreun zăpăcit merge pe contrasens

La Răzoare. Șoferii fac loc, se uită la norii ploioși.

În tăcere.

E bine cu bicicleta, nu cad copacii pe tine la furtună

Și nici nu îți sparge nimeni parbrizul. La Amsterdam am văzut

Parcare de biciclete cu trei etaje. Oare au și lift?

O doamnă stă în ușa magazinului și fumează.

Pe geamuri scrie Titan.

Fumul se ridică rotocoale în sus, mă înconjoară de trei ori,

Dă ocol blocului, trece pe la băieții așezați pe lăzi de plastic

La un pahar de vorbă, se învârte în jurul lor de trei ori,

Apoi se apropie vertiginos de mine și frânează.

Cum a fost azi la serviciu?

Azi n-a fost, n-a fost, azi nimic n-a fost, nimic,

Nimic n-a fost azi, cu adevărat, nimic, n-a fost azi

Nimic, cu adevărat nimic, azi n-a fost nimic special.

Intru să iau o pâine. Să iau o pâine intru. O pâine, iau.

Pâine.

Pun pâinea pe portbagaj, câinii vin după mine. Vreți pâine?

Vrem, vrem, spun ei. Na, mă, luați, se-adună în jur, sar,

Prind dumicații din zbor, în salturi acrobatice, copii temători se hlizesc,

Băieții cu berea strigă: nu le mai da, dom'le, că ne mănâncă,

De vii !