Vină

Ghemuită la piept ea ar vrea

să fie cât marea, să

se îmbrăţişeze cu cerul doar ea.

Să nu fie spini şi nămeţi

În jur, nici pe frunte,

Să iertăm cu adevărat că iubim.

Frigul dulce al neîncrederii

Să treacă în căldura amară

A unui sărut.

 Privirile aspre ale judecătorilor

Să fie deviate de gravitaţia

Unei planete enorme.

Ghemuită în mine ea ar vrea

Să o învălui ca pe un miez

Şi să aşez sămânţa, să crească

Într-o cu totul altă lume.

_________

(publicată în revista Familia, 2008, nr. 10, p. 108, http://arhiva.revistafamilia.ro/2008/Familia_Nr_10_2008.pdf)