Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Bucuria de a fi împreună

Timpul zvâcnește în sufletele noastre
Cu fiecare dorință și speranță,
Cu fiecare hotărâre de a fi,
Timpul e însuși focul care suntem.

Cum să nu iubești toți bătrânii aceștia
Veniți peste timp în casele noastre,
Veniți peste lume în sufletul nostru,
Dăruiți nouă cu totul.

O flacără aici, o flacără acolo, prin locuri,
Lumină din lumină crește țara aceasta,
Cuvânt peste cuvânt peste cuvânt
Ca să se facă o casă cu turle.

Timpul fiecăruia dospește pâinea cea mare,
Timpul nostru pe care ne urcăm la cer
Știind ce vorbim, știind ce spunem,
Cui vorbim și cui spunem.

Avem cuvinte pentru că avem istorie,
Avem istorie pentru că avem tăria
Să strângem cu puterea inimii frumusețea
Oamenilor care au ars aici peste timp.

Dacă auzi clopote acela e timpul,
Aceea e suferința pentru bucuria ta
Blândețea celor mai vii decât noi,
Dragostea revărsată peste lumea întreagă.


______

Sursa foto: http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/01/21/moartea-lui-constantin-brancoveanu/constantin-brancoveanu-cu-fiii-sai/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu