Politicianul şi intelectualii

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/politicianul-si-intelectualii/ )

Prioritatea domnului Traian Băsescu e România, prioritatea unor intelectuali de dreapta e tot România, dar cele două Românii nu mai au prea multe în comun în afara faptului că aşteaptă multe de la stat. Ciudat, pentru nişte oameni de dreapta.

Dacă, totuşi, este să aleg între cele două viziuni etatiste de “dreapta”, mi se pare rezonabil să merg pe mâna animalului politic, nu pe cea a trestiilor gânditoare. Un intelectual nu este capabil să conducă oameni în calitate de intelectual. Viaţa nu este reconstrucţia conceptuală a vieţii. Liderul politic nu se ocupă cu reflecţia sistematică, nu pentru aşa ceva este votat. Când nu ai rezolvate problemele de securitate fizică, financiară şi emoţională distribuirea resurselor disponibile către gândire e un moft, o eroare, o lene, daydreaming politic. Problemele menţionate se rezolvă prin acţiune eficientă privată sau publică, nu prin cărţi şi cu atât mai puţin prin articole în presă. Dacă un intelectual va avea fler politic pe termen scurt aceasta va fi în pofida condiţiei sale de producător de cultură, nu datorită acesteia. Un intelectual poate fi mai degrabă un strateg ideolog, producător de retorici utilizabile de către liderii politici veritabili. Eşecul ideologiilor e mai greu de dovedit ca cel al profeţiilor concrete.

Din reflecţia asupra semnificaţiei faptelor politice ale zilei nu putem extrage concluzii relevante operaţional decât din întâmplare, pentru că nu avem acces la informările serviciilor specializate, la toate premizele adevărate. Un om bine informat, chiar dacă mai puţin mobilat, va lua decizii mai bune dacă nu face erori grosolane de logică. Din premize adevărate nu se poate infera ceva fals.

Disputa publică dintre domnul Traian Băsescu şi unii intelectuali de dreapta este un semn de sănătate civică atât a primului, cât şi a celorlalţi. E ceva bun. În fond, nu ne putem aştepta la ceva similar între intelectualii de stânga şi domnul Ponta. La dânşii funcţionează alt tip de relaţii, de comandă şi control, de furat în comun, sau de sacrificare pe altarul ideologiei comune. Cearta grupului de oameni autointitulaţi de dreapta, vie, este mult mai valoroasă pentru România decât unitatea liniştită, moartă spiritual, a corupţiei post-comuniste reprezentată de domnul Ponta şi compania.

Dacă este să fim cu adevărat oameni de dreapta ar trebui să fim ceva mai relaxaţi pe plan politic şi mai eficienţi pe planul creaţiei. Risipirea în publicistică febrilă, tiruri scurte şi dese, nu-şi are rostul. Domnul Ponta preşedinte nu e un dezastru naţional, e doar o ruşine naţională, doamna Monica Macovei preşedinte nu este lumina salvatoare, ci doar revenirea la bun simţ. Dar dacă cei care se regăsesc în hoţie sunt dominanţi numeric nu putem decât să acceptăm realitatea. Nici seriozitatea domnului Johannis nu poate schimba ceva  fundamental în ţara asta dacă majoritatea românilor sunt neserioşi.

Dezastrul sau lumina nu vin nici de la răsărit, nici de la stat, ci sunt în felul în care fiecare dintre noi reacţionează acum şi va reacţiona la realitatea politică de după aceste alegeri. Nu statul ne va rezolva sau genera vreo problemă, ci noi înşine, făcându-ne cât mai bine sau nu treaba acolo unde suntem.  Nimeni nu ne poate obliga să nu producem cultură, fără naivităţi şi fără compromisuri. Fără unire cu prostia.

Statul e doar un cadru instituţional, nu furnizează nimic pe fond. Creaţia se poate manifesta în orice fel de cadru. S-au scris lucruri valoroase şi pe pereţii puşcăriilor comuniste.

Intelectualul care va aştepta mai mult de la stat se va rata ca intelectual.