Pentru investiții în formarea discernământului

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-investi%C8%9Bii-in-formarea-discernamantului/ )

În acest text încerc să vedem cum e posibil ca oameni inteligenți care luptă pentru reformă în România, eliminarea corupției, dezvoltarea societății civile, etc, să se eticheteze și denigreze reciproc, să acționeze aparent irațional în raport cu interesul comun al țării lor, să submineze prin risipirea energiilor dezvoltarea țării lor, să dea apă la moară corupților prin dispute interminabile în jurul unor persoane și grupuri de persoane. Ideea textului mi-a venit de la scandalul premiilor de pe România Curată.

În orice limbă vorbim despre lume cu subiect și predicat. Subiectul se referă la un ceva sau un cineva, căruia îi alocăm niște trăsături anume, predicatele, care descriu niște proprietăți ale obiectului la care se face referire. Acest mod de concepere a obiectelor este accesibil oricărei persoane care stăpânește limba sa.

O consecință a acestui fapt este că atunci când evaluăm persoane și organizații și găsim un amestec de trăsături pozitive și negative din perspectiva noastră, a evaluatorului (cutare a făcut fapta X, o organizație are ca membru persoana indezirabilă Y) putem cu ușurință construi un argument pentru respingerea și condamnarea ca negativă a entității prin legarea între ele doar a proprietăților care ne interesează, cele negative. Pierdem nuanțele într-o direcția sau alta și apoi ne raționalizăm faptul discursiv arătând că proprietățile pe care le-am neglijat nu sunt relevante dintr-o cauză sau alta.

Un intelectual care gândește doar în termenii limbajului comun, care își justifică faptele doar prin apel la lanțuri argumentative construite în limbaj comun poate cădea cu ușurință în capcana pierderii nuanțelor. Pierderea nuanțelor poate genera ură și admirație necondiționată față de persoane și organizații. Ura față de persoane și organizații este posibilă doar în modul comun de gândire.

Avem nevoie să cunoaștem și să folosim ontologii alternative. Ele există și explicit, dar sunt cantonate în zona gândirii științifice și filosofice. Însă implicit sunt prezente de multă vreme în spațiul public. O mutație culturală importantă este ideea să judecăm faptele și relațiile dintre ele, nu persoanele. Acest mod de gândire vine cultural la pachet cu o modestie epistemică pe care un intelectual orgolios nu o va accepta cu plăcere. Însă asocierea cu modestia epistemică nu e necesară. De aceea poate că e de folos să vedem că a gândi altfel e o chestiune greu de făcut și din punct de vedere intelectual, nu doar moral.

Schițez un astfel de argument. Într-un proces de evoluție prin competiție e necesară separarea clară a entităților care se află în competiție, pentru a le putea sorta după performanță. Nu există o teorie a selecției naturale sau culturale fără populații de unități ale selecției. Limbajul ajută și la sortarea entiăților la care se referă substantivele din el, la alegerea lor, la separarea lor după criterii, la înțelegerea felului cum performează cele biologice și umane atunci când luptă pentru resurse. Am intuiția că structurile limbajului comun au evoluat sub presiunea unui proces de selecție culturală din necesitatea de a separa foarte net unitățile selecției biologice, umane sau culturale la care se referă ele. Structurile limbajului comun ne împing la selectare și la înțelegerea fenomenelor în termenii competiției, ele însele fiind rezultatul procesului de selecție bazat pe eficiența utilizării resurselor de către persoanele și grupurile care le-au dezvoltat.

Dacă vrem să construim cooperare trebuie să ne rupem din capcana ontologică a limbajului comun în forma actuală. Cine vrea cooperare dintre intelectualii publici ar fi bine să gândească, de exemplu, în termenii științelor matematizate, să se gândească la proprietăți (fapte, membri în organizații) care nu sunt legate neapărat de niște subiecte gramaticale (chiar dacă subiectul gramatical e necesar pentru a le observa, nu e necesar pentru a lucra mai departe cu proprietățile) și care au relații funcționale între ele. Să gândească și în termeni de procese:

• ce procese antrenează un anumit mod de a clasifica și eticheta persoanele și organizațiile ?
• La ce scară, cât de ample sunt aceste procese? Antrenează doar persoanele și organizațiile din afară, sau după un anumit timp poate genera efecte nedorite și în propriile organizații.

O dată ce a făcut asta poate să traducă în limbaj comun ce a înțeles, pentru uzul celor care nu pot decela cu ușurință regularități, pattern-uri ale proceselor care susțin sau subminează ceea ce ne interesează, atingerea scopurilor noastre personale și organizaționale.

Când facem așa putem să apreciem sau condamnăm faptele cuiva ca atare și să ne asociem sau nu lor în numele unor valori comune, se separat pentru fiecare clasă de fapte în parte, fără ca prin asta să trebuiască să apreciez persoanele sau organizațiile care le-au făcut. Nu spun că nu mă interesează persoana, dar poate că nici nu o cunosc și nici nu am timp să o cunosc. Și oricum o persoană e inepuizabilă epistemic, azi de exemplu o premiez și mâine poate face ceva negativ, după ce a câștigat încrederea tuturor, tocmai pentru asta. Sau azi o ofensez, iar mâine îmi salvează viața. Pot într-o astfel de ontologie să apreciez și un membru al unui grup (ca proprietate acelui grup) fără să mă asociez grupului din care este parte.

Cele două modalități de gândire a lucrurilor sunt complementare. Primul încurajează competiția, alegerea tare, al doilea, cel care face apel la procese, cooperarea, alegerea nuanțată. Ambele sunt strategii de gândire folositoare, dar în contexte diferite de viață. Limitarera la limbajul comun favorizează acțiuni iraționale, iar accentuare excesivă a limbajului științific duce la simplificarea excesivă a modului cum gândim în limbaj comun, la reducerea lucrurilor, inclusiv a persoanelor și organizațiilor la modelele lor științifice.

Cine vorbește în numele binelui comun, dar încurajează excesiv competiția și discriminarea va arăta fie că acționează irațoonal, fie este interesat doar de competiție - că în spatele agendei publice pe care o afișează se află alte interese, fără să aibă în vedere efectele acestei competiții exagerate asupra entități care te include atât pe tine, cât și pe competitorii tăi (de exemplu România, sau Europa).

Aplicații:

·         dacă vreau să voteze pe site-ul România Curată pentru faptele civice ale lui Harry Tavitian nu pot să facă asta pentru că pe aceeași pagină se aruncă cu noroi în oameni aflați în grupuri ideologice diferite. O atitudine fie irațională, fie cinică de tip competitiv.

·         Dacă vreau să susțin curajul în libertatea de exprimare al celor de la Charlie, dar nu și conținutul exprimării, sunt obligat să spun eu sunt Charlie, să îmi asum toate proprietăție entiăți lor mediatice, nu e rezonabil public să susțin doar curajul lor de exprimare. O atitudine irațională.

Pentru binele României am putea să premiem doar fapte, nu persoane. Doar cărți, doar acțiuni civice, doar proiecte, doar opere, doar cariere, nu membri ai societății civile, nu intelectuali, nu scriitori, nu politicieni, nu vieți, nu partide sau organizații neguvernamentale. Instituțiile serioase chiar asta și fac. Pentru mai puține conflicte am putea să evaluăm doar proprietăți ale oamenilor și organizațiilor.

Dar aste e greu și costisitor pentru cel care o face. Dacă e ceva adevărat în teoriile evoluției prin selecție, atunci conflictele sunt naturale, la îndemâna oricui, iar inteligența care se limitează la acest nivel foarte eficientă în termenii obținerii de resurse pe termen scurt. Cooperarea și toleranța reclamă un efort mai mare, moral și de gândire, care probabil că duce la o ineficiență economică a persoanelor și organizațiilor respective.

Însă eficiența de ansamblu a societăților care includ și astfel de persoane și organizații este mai mare în ansamblul ei, deoarece costurile de management al conflictelor sunt mai mici. În acest context cred că merită investite resurse în politici publice și pentru susținerea organizațiilor care promovaează public prin competiție rezonabilă fie explicit, fie implicit acceptarea unui pluralism metafizic cu consecințe asupra modul de gândire a identității și valorii oamenilor, grupurilor și organizațiilor. Ca un catalizator care să reducă energia reacțiilor sociale la un prag suportabil.

În fond, investiții pentru formarea discernântului prin apel la o raționalitate evolutivă și prin limitarea rolului raționalități liniare strict la zona ei de eficiență.