Un cadru pentru analiza controverselor valorice din jurul atentatului din Franța

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/cultura/un-cadru-pentru-analiza-controverselor-valorice-din-jurul-atentatului-din-fran%C8%9Ba/ )

Este un fapt că unii susțin preluarea mesajului sunt Charlie, iar alții nu îl susțin. În acest text propun cadrul enunțat în titlu pentru a analiza aceste controverse. Va rezulta că aceste controverse reflectă însuși modul de funcționare al unei societăți pluraliste, că ele sunt ceva bun. Ceva rău ar fi fost să avem un răspuns unitar, aceeași opinie monolitică.

Luările de poziție din presă și din societatea civilă cu privire la atentatul din Franța fac referire la trei valori publice: libertatea de expresie, bunul gust/simț și discernământul. Fiecare dintre variabilele valorice este independentă de celelalte și pe o scară nominală poate avea cel puțin două valori de realizare, da sa nu, care se pot combina unele cu altele Dau exemplu în tabelul de mai jos pentru libertatea de expresie și pentru gust.

	Libertate de expresie
Gust	Da, Da	Dacă Nu există libertate de expresie problema gustului în exprimare nu se mai pune
	Da, Nu

Din inspectarea tabelului de mai sus ne dăm imediat seama că libertatea de expresie este prioritară în raport cu gustul, dar și că valorile de realizare binare nu sunt satisfăcătoare, ne trebuie o variabilă ordinală cu mai multe valori de realizare, de exemplu libertate de expresie totală, multă, ceva mai puțin multă, puțină, foarte puțină, deloc. Orice libertate de expresie diferită de zero poate fi combinată cu diferite grade de realizare ale bunului gust/simț.

Fără a mai prezenta tabele care ar complica inutil un text publicistic e limpede că orice combinație de grad de libertate de expresie diferit de zero cu grad de bun gust/simț poate fi cuplată un grad de discernământ în raport cu conținutul și oportunitatea rezultatului exprimării. Și discernâmântul admite grade de comparație, deci vom avea ca valori de realizare ceva de genul mult, mai puțin, deloc.  O altă observație este că discernământul poate impune autocenzura, adică alegerea voluntară a gradului de realizare zero pentru exercitarea libertății de expresie. La gradul de realizare zero, discernământul poate fi maxim (de unde și vorba dacă tăceai, filosof rămâneai). Asta înseamnă că discernământul este o valoare publică nu neapărat mai înaltă decât libertatea de expresie (cel puțin în această schemă), dar în nici un caz inferioră, subordonată acesteia. Cele două sunt independente și pe același palier normativ, să zicem, iar bunul gust/simț este independent de cele două, dar pe un palier normativ mai coborât, secund.

Rezultatul practic este că a nu prelua mesajul sunt Charlie cu argumente care fac apel la bun gust nu se justifică rațional, pentru că subminez libertatea de expresie care permite însuși bunul gust/simț în exprimare, dar se justifică pe baza unor argumente care fac apel la discernământ.

Rezultatul practic de mai sus poate fi dezvoltat mai departe observând că fapta făcută cu discernământ este dependentă de context, nu are caracteristici doar intrinseci (cu referire la ce fac sau spun efectiv), ci și relaționale. De fapt asta este dificultatea majoră în a avea a discernământ, că trebuie să decidem permanent ce facem fără reguli clare ce fac în funcție de ce se întâmplă în jurul nostru, de când se întâmplă, unde se întâmplă, de rolul pe care îl exercit în acel moment (părinte, la serviciu, cu prietenii la o onomastică, etc). Rezultatul practic al acestei observații este că pentru unii oameni este un act de discernământ să preia mesajul sunt Charlie (de exemplu pentru un președinte de stat, un șef de guvern al unui stat NATO, dar poate că nu și pentru unul al unui stat musulman radical), prin asta va apăra libertatea de expresie, iar pentru alții poate fi un act de discernământ să nu preia mesajul (de exemplu pentru un profesor de religie, un gânditor analitic, etc).

O altă distincție care poate structura de dezbatere este caracterul obiectiv sau nu al măsurării variabilelor. Libertatea de expresie are un caracter obiectiv la nivelul întregii societăți, bunul gust o obiectivitate în grupuri mai mici, iar discernământul unei fapte discursive e inevaluabil ante-factum pe baza unui lanț argumentativ, ci doar intuitiv de către cei care îl au, și e evaluabil obiectiv doar post-factum, prin efectele faptei.

O penultimă observație este că libertatea de expresie est în situația posibilității de a genera paradoxuri înrudite cu paradoxul mincinosului (eu mint când spun că mint), și anume nu poate fi în mod onest, rațional, apărător al libertății de expresie prin limitarea libertății de expresie, de exemplu prin condamnarea celor care nu vor să preia mesajul sunt Charlie (datorez această idee textelor unei alte persoane).

În fine, dificultăți majore ale oricărei societăți pluraliste sunt că nu se pot maximiza toate valorile simultan și nici măcar nu se pot agrega la nivel social preferințele oamenilor care ierarhizează fiecare în parte valorile, în cazul nostru care pun deasupra discernământul, sau libertatea de expresie, sau, în mod irațional, bunul gust.

Dificultățile majore menționate în ultimul paragraf pot fi depășite într-un singur fel, cred : nu printr-un unic discurs rațional al vreunui înțelept, ci prin dialog permanent exercitat între cetățenii corpului politic, politicieni de profesie sau membri ai societății civile. Altfel spus libertatea de expresie este o condiție necsară pentru însăși funcționarea societății pluraliste.

Dar nu este și o condiție suficientă, cred. Dacă acest dialog va fi exercitat cu discernământ.

Să nu uităm însă că discernământul este ceva greu de evaluat obiectiv ante-factum, prin urmare trebuie să ne străduim permanent și să avem curaj să ne exprimăm. De aceea obiectiv vorbind libertatea de expresie este cumva prioritară mereu pe termen scurt în raport cu discernământul, ca ceva ceva ce poate fi apărat în mod eficient aici și acum, în timp ce la discernământ se poate face doar apel, și poate fi favorizat prin investiții strategice în formare umană completă, oricum are avea loc aceasta, adică poate fi apărat doar printr-un efort strategic, pe termen lung.

Sau, ca să revenim de unde am plecat, am putea fi Charlie aici și acum, unii dintre noi, fără ca prin asta să vrem să fim Charlie pentru totdeauna, ci să vrem să fim doar ceea ce suntem fiecare dintre noi. Cel puțin imediat după atentat cu toții am fost Charlie, așa cred.

Mai departe de acel moment important este să gândim pe cont propriu, să ne exprimăm și să ascultăm și ce au ceilalți de spus.