Despre înşelarea prin ştiinţă

Ştiinţa nu este nici bună, nici rea. O putem folosi în mod adecvat, sau ne putem înşela cu ea dacă alegem asta. În acest text arăt ce este înşelarea prin ştiinţă şi cum putem să o evităm.

A te înşela înseamnă a primi ceea ce este fals ca fiind adevărat. Poţi primi din ceea ce gândeşti tu, sau poţi primi din ce spune altcineva. Este imoral să te înşeli sau să te laşi înşelat. A te declara victimă este un mecanism psihologic prin încercăm să scăpăm de responsabilitatea faptei imorale respective.

Ştiinţa este un nume pentru un domeniu de preocupări omeneşti:

·         unitare prin încercarea de a produce descrieri adevărate ale faptelor şi regularităţilor din lume prin metode verificabile de către orice om care doreşte să repete ce a descoperit ca fiind adevărat alt om

·         şi diferite prin ceea ce este observat şi măsurat, prin metodele folosite şi prin cât de mult poate fi verificat ce a descoperit cineva.

Cunoaşterea acceptată ca adevărată la un moment dat într-un anumit domeniu ştiinţific este generală pentru mulţimea observaţiilor făcute în acel domeniu ştiinţific, adică dă seamă într-un mod rezonabil de toate faptele. În unele cazuri, când domeniul cercetat e prea complicat, e nevoie să acceptăm mai mult cunoştinţe ştiinţifice (teorii, modele) din acel domeniu ca fiind perspective complementare asupra mulţimii faptelor cunoscute, fără să putem spune că una dintre ele este generală, fie şi doar în acel domeniu. Ţine de natura ştiinţei ca mulţimea observaţiilor să se extindă şi să constatăm că ceea ce era considerat general pentru a descrie mulţimea veche de observaţii şi fapte cunoscute să trebuiască revizuit.

Înşelarea prin ştiinţe la oamenii de ştiinţă are loc prin trecerea de la generalitatea locală a cunoaşterii ştiinţifice, asociată unui set de fapte cunoscute la un moment dat, la universalitatea acelei cunoaşterii ştiinţifice, adică la aplicarea ei pentru întreaga lume potenţial observabilă în felul domeniului ştiinţific respectiv (o primă treaptă a înşelării, care azi caracterizează doar începătorii în ale ştinţei şi oamenii care nu au de a face cu ştiinţa) sau observabilă în orice fel (o a doua treaptă a înşelării, specifică şi azi imensei majorităţi a oamenilor de ştiinţă din unele domenii cu tendinţe monopoliste, care cred că ce spun ei că este adevărat este adevărat în mod universal, iar alte domenii ale cunoaşterii ştinţifice sunt secundare în raport cu al lor).

Înşelarea prin ştiinţe la oamenii care nu sunt cercetători ştiinţifici are loc prin preluarea modului de a gândi al oamenilor de ştiinţă descris în paragraful anterior şi făcut public de aceştia. Preluarea are în spate un argument de felul următor: deoarece ştiinţa respectivă are un succes practic evident în urma aplicării cunoştinţelor ştiinţifice adevărate, iar oamenii de ştiinţă spun despre ştinţa lor aceste lucruri ca fiind adevărate, atunci tot ce spun oamenii de ştinţă despre ştiinţa lor este demn de a fi considerat adevărat.

Oamenii care nu sunt cercetători ştiinţifici s-ar putea considera victime ale unei înşelări, dar asta nu îi scuteşte de responsabilitatea morală. E de gândit dacă responsabilitatea lor morală e mai mică decât a oamenilor de ştiinţă. E posibil să nu fie dacă manifestă o cerere să fie înşelaţi, încurajează oamenii de ştiinţă să înşele prin preferinţa şi receptivitatea lor de a primi ceva fals ca fiind adevărat.

Câteva exemple:

·         înşelarea prin fizică şi chimie se poate face crezând că ceea ce nu poţi măsura prin metode fizice sau chimice, proprietăţi ale minţii şi culturii, face parte din univers ca model al fizicii şi chimiei.

·         înşelarea prin biologie se poate face crezând că un ansamblu de modele teoretice ale schimbării în timp ale proprietăţilor măsurabile ale corpurilor organismelor vii sau resturilor lor fosile (cunoscut sub numele de teoria evoluţiei biologice) spune ceva despre mintea cercetătorilor care creează acele modele şi cultura în care au fost create şi în care modelele respective sunt doar o mică parte.

·         înşelarea prin psihologie se poate face crezând că întreg comportamentul uman poate fi descris prin legi ale psihologiei în absenţa unei libertăţi reale de decizie a omului, că a produce, de exemplu, o teorie psihologică în calitate de psiholog este un rezultat al legilor psihologiei cunoscute sau necunoscute.

·         înşelarea prin sociologie şi economie se poate face spunând despre om că omul în general este o fiinţă socială sau economică în conformitate cu modelele teoretice ale sociologiei, nu doar acele aspecte umane măsurate în studiile sociologice.

Exemple din domenii cu autoritate în cunoaştere complementare cu ştinţa:

·         Înşelarea prin teologie academică se poate face spunând că relaţia dintre om şi Dumnezeu se poate descrie în ce are ea mai caracteristic prin reprezentări discursive, prin cuvinte.

·         Înşelarea prin filosofie se poate face spunând că universalitatea, coerenţa şi consistenţa pot fi reale simultan în privinţa unui anume discurs ştiinţific, filosofic sau teologic, nu doar idealuri normative de cunoaştere, ceva ce credem că trebuie să existe şi credem că trebuie să înţelegem ce înseamnă, dar care nu putem obţine în mod principial ca atribute ale unui rezultat al unui proiect de cunoaştere amplu pus în practică cu resurse finite, de către om.

În exemplele de mai sus expresia “se poate face” nu spune că înşelarea se poate face numai în acel fel, mai sunt şi altele, probabil într-un număr nelimitat principial, după imaginaţia celor care o fac.

Cum putem evita înşelarea prin ştiinţă

A te lăsa înşelat sau a te amăgi pe tine însuţi şi a înşela sunt probleme morale. Voinţa noastră alege calea imorală pentru că această alegere satisface unele ca acestea: mândria şi orgoliul nostru, nevoie de apreciere fără merit din partea altora, nevoia de a fi mari şi importanţi în raport cu alţii, dorinţa de putere asupra altora, dorinţa de supunere, nevoia de a fi importanţi prin asociere cu cineva mai important ca noi, nevoia de a scăpa de povara libertăţii şi responsabilităţii personale, nevoia de a obţine resurse materiale mai multe decât merităm pentru ce am creat folositor, nevoia de a obţine resurse materiale prin slugărnice sau înregimentare în grupul cu opinii dominante. Toate acestea sunt parte din firea omului. Nu vor dispărea niciodată, şi nici înşelarea.

Cine vrea poate încerca să evite printr-un act de voinţă, prin exersarea şi întărirea ei. Putem recunoaşte că a reuşit din faptele sale: atitudine nuanţată cu privire la cunoaşterea de orice fel, îngăduinţă faţă de oamenii care gândesc altfel, îngăduinţă faţă de cine trăieşte în înşelare, lipsa oricărei mândrii, un mod de viaţă liber, nedominat de nevoi materiale, de creşterea statusului social sau de obsesia de a avea putere asupra altora, curajul de a spune şi face. Putem recunoaşte că a eşuat din înfumurare, mândrie, laşitate, dependenţă de bunuri materiale, de statut şi de putere.

Nu are importanţă dacă despre cel care avem indicii că a reuşit să iasă din înşelare sau despre cel care avem indicii că nu a ieşit din înşelare simţim că ne face bine sau rău. Nu ceea ce simţim contează.

Când cineva simți că îți face rău si îi vezi smerenia, fii sigur ca e bine ce face. Ce simți vine de la o limită a ta pe care nu o vezi sau nu accepți să o schimbi. Ce simţi e un râu modelator, uneori omul fiind chiar sub ascultarea de a face ce face. Asemenea când simți că cineva ţi-ar face bine, dar are un zâmbet trufaş, fie si față de alții. De la acel bine aparent porneste drumul spre prăpastia înşelării. E un bine nadă.

Răbdarea, perspectiva sunt decisive pentru a înțelege. Prima se exersează, a doua vine ca un rezultat al primeia prin detașare fără dezimplicare de acumul situațiilor.

Ştiinţa descrie şi creează unele situaţii de viaţă şi nu epuizează nici pe departe viaţa. Morala este mai importantă decât ştiinţa şi o condiţie pentru buna folosire a acesteia în viaţă.

Ştiinţa este o admirabilă grădină cu flori a omului şi avem datoria să o îngrijim.