Pentru publicul instruit analiza presupozițiilor celor implicați în disputa creaționism - evoluționism și a pozițiilor diferitelor Biserici și teologi în acestă problemă făcută de Flonta (2010) este suficientă, aș spune chiar constrângătoare chiar, pentru asumarea convingerii raționale că nu este în fond nici o posibilitate de conflict pe baze raționale decât în limita unor presupoziții mai degrabă nerezonabile cu privire la întrebările legitime la care ne putem aștepta să răspundă știința sau religia.
Singur punct slab al acestui tip de abordare este inaccesibilitatea lui unei largi categorii de oameni.
Așa stând lucrurile nu este poate lipsită de folos căutarea unor alternative simple și scurt formulabile pentru susținerea compatibilității dintre creație și evoluție, poate contraintuitive într-o primă fază, dar care în măsura în care ar penetra în spațiul cultural al putea juca rolul de șlagăre ușor de fredonat de către oricine, asemănător afirmațiilor simple asumate neproblematic de către neinițiați în ce privește diverse discipline științifice altminteri foarte abstracte.
Creația și evoluția sunt procese istorice, ele au loc într-un timp ontic. Una din cauzele cheie care duce la conflicte între cele două grupuri, simplist spus, este lipsa unei coerențe între reconstrucțiile religioase și cele științifice ale istoriei lumii.
Ideea pe care o am este dacă nu cumva presupoziția că trebuie să existe o coerență (de un tip încă neexplicitat, dar care generează sentimentul unor incompatibilități între acele modele) este greșită. Mă întreb dacă nu cumva nu suntem îndreptățiți să ne așteptăm la o astfel de coerență.
Această idee este simplă din perspectivă fenomenologică (timpul fizicalist este secund față de timpul ontologic și poate fi eventual reconstruit și altfel o dată cu evoluția științei), dar nu pe această linie tehnică aș vrea să merg în argumentare, deși probabil că ea ar furniza bazele filosofice profunde ale problemei pe care o voi investiga. Dar abordarea de la acest nivel ar restrânge mult posibilitatea de largă receptare a soluției și am ajunge practic de unde am plecat în privința eficienței transmiterii mesajului către publicul neinstruit.
Câteva teme posibile ale unui astfel de demers:
- analiză culturală: ce model de timp este necesar în mod minimal și/sau specific discursurilor religioase, artistice, etice și științifice
- analiza relațiilor dintre modelele de timp evidențiate la punctul anterior
- compararea rezultatelor acestei analize și reconstrucții cu cele ale analizei filosofice a istoriei conceptului de timp (Heidegger, conceptul de timp la Heidegger reconstrucții filosofice ulterioare)
- extragerea consecințelor relevante pentru relația dintre modele științifice de reconstrucție a istoriei universului și modele cosmologice religioase.
Ipoteza acestei cercetări este că tipul de coerență necesar între modelele de timp necesare pentru modelarea lumii nu este de tip clasic fizicalist, printr-un unui spațiu matematic cu structură metrică, ci mai degrabă printr-un spațiu mai relaxat, mai puțin constrâns (afin, nu știu, în funcție de rezultatele cercetării), în care discretizarea necesară pentru modelarea istoriei în diferite regiuni ontice are doar statut epistemic, nu ontologic tare (doar unul ontic restrâns intra-discursiv, analog termenilor intra-teoretici, dar nu cu posibilitate de generalizare inter-discursivă).
Dacă ar fi așa atunci compararea intervalelor temporale din modelele de reconstrucție a evoluției universului cu cele din modele cosmologice religioase ar fi lipsită de sens, iar căutarea coerenței între istorii regionale discursiv pe baza asumării unei realități tari a intervalelor temporale ar fi neasigurată ontologic rațional, ci doar un demers cu valoare euristică.
O astfel de abordare nu ar fi decât aparent înrudită cu cea a relativismului cultural, în care textele științifice sunt tratate ca entități culturale. Diferența vine din recunoașterea specificității fiecărui tip de discurs și lucrul strict în cadrul acestor presupoziții în extragerea conceptului de timp necesar regional. Aparenta înrudire vine din neacordarea unui statut ontologic privilegiat unui anumit concept de timp, în particular celui necesar în știință, în raport cu celelalte concepte de timp, specifice altor tipuri de discursuri.
Bibliografie
Flonta M. (2010) Darwin și după Darwin, Humanitas, București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu