Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

sâmbătă, 11 februarie 2012

Rolul judecății la Nil Ascetul

Citat (interpretare la Jud. XV, 4): Căci cel ce poate înțelege cursa plănuită de gândurile viclene de la răsărirea lor, trecând peste începuturi (căci acestea se prefac la intrare că sunt cuvioase, uneltind să ajungă la țintă), va vădi din compararea sfârșiturilor (cozilor) întreolaltă ticăloșia gândurilor. Aceasta înseamnă că, legând coadă de coadă, pune între ele, ca o făclie, judecata care le dă pe față.

Comentariu: Judecata este meta-analiză a gândurilor propriului eu. Ea nu poate fi făcută din fluxul gândirii, al trăirii mai general, ci doar prin ridicarea pe o treaptă reflexivă, în care ne raportăm la gândurile aparent proprii ca la ale altuia și discernem pe cele rele (diavolești) de cele bune (dumnezeiești) sau de cele neutre (umane, obiective, neancorate într-un scop, într-un interes, descriptive, zis actualmente științifice). Analiza este nu doar logică, ci și asociativă, prin cunoașterea mediului de gânduri care vor însoți ulterior gândul inițial. Judecata la Nil este un soi de silogism moral cuplat cu o cauzalitate psihologică (cuplată cu posibila făptuire naturală, deci nu una speculativă, ideală) în măsură să anticipeze traiectoria sufletului în spațiul său de stare și creșterea riscului căderii, adică al făptuirii externe a ce e rău. Expertiza specifică omului judecat (surprinzător de convergentă cu noțiune comună, de bun simț, de "om judecat") include rațiunea în sens restrâns (gândirea logică) aplicată unui experiențe vaste de viață. Cauzalitatea sufletească nu este reconstruibilă raționalist, și cu atât mai puțin făptuirea bună (nu poate fi deduse din niște premize discursive, este inaccesibilă omului doar inteligent, dar neexperimentat). Judecata în acest sens a omului tânăr este fundamental viciată prin absența experienței, raportarea la o autoritate externă cu experiență de viață și dovedit morală prin fapte la data raportării fiind esențială pentru un comportament moral adecvat al persoanei tinere. Pentru Nil Ascetul și în general pentru gândirea ortodoxă acest om privilegiat este duhovnicul experimentat, care vorbește nu din cărți despre virtute și modul de dobândire a ei, ci din propria experiență. Unui intelectual curat prin dăruirea de a fi bun și citit prin efort personal (unui profesionist al eticii moral în viața de zi cu zi pentru că așa este el) îi va fi preferat ca sfătuitor un păcătos neprofesionist curățit total, care cunoaște vicleșugurile gândurilor și le-a învins. Acestei paradigme conservatoare îi este opus de câteva secole proiectul raționalist al vieții bune, iar de câteva decenii avem și tentative de cuplare a unui raționalism decent, auto-limitativ, cu valoarea tradiției (cum este  încercarea hayekiană), fără însă ca ele să aibă vreun succes pe scară largă, pentru că reclamă cel mai mare efort cognitiv și solicită simultan de la persoana care le asumă opțiuni valorice aparent incompatibile: atât libertate, cât și ascultare. Insuccesul lor vine din faptul că nu au înțeles că atât libertatea cât și ascultare sunt subsumate valoric dragostei. Judecata de orice fel aduce vreun folos durabil doar dacă este făcută pe un fond de iubire.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu